Traian Băsescu, reacție la condamnarea fiicei sale, Ioana. „Mulți au furat milioane și sunt bine-mersi”

Traian Băsescu, reacție la condamnarea fiicei sale, Ioana. „Mulți au furat milioane și sunt bine-mersi”
Traian Băsescu, reacție la condamnarea fiicei sale, Ioana. „Mulți au furat milioane și sunt bine-mersi” / Sursa FOTO: flickr.com
Publicat: 05/04/2021, 20:34

Traian Băsescu, reacție la condamnarea fiicei sale, Ioana. Condamnarea la 5 ani de închisoare a Ioanei Băsescu, în dosarul privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009, nu i-a picat deloc bine fostului șef al statului. Din contră, Traian Băsescu a ieșit la atac și arată că nu înțelege cum funcționează sistemul. Sistemul judiciar, evident.

Într-o declarația făcută la Realitatea Plus, Băsescu a spus că fiica sa nu a primit niciun ban! „Încă n-am văzut om condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a instigat, fără să primească vreun ban, fără să fi luat ceva”.

Traian Băsescu, reacție la condamnarea fiicei sale, Ioana. Fostul președinte, nemulțumit de justiția din România

Dar asta nu e tot. Traian Băsescu este convins de nevinovăția fiicei sale și în același timp critică lipsa de implicare a autorităților în a face dreptate în alte cazuri. Fără să dea nume, fostul lider de la Cotroceni arată spre personaje care au făcut averi mai mult sau mai puțin de pe urma unor afaceri corecte. Dar, în loc să răspundă în fața legii, acești milionari par ocrotiți de orice anchetă!

În schimb, am văzut foarte mulți care au furat milioane și care sunt bine-mersi. Nu-i atinge nimeni! – Traian Băsescu, reacție la condamnarea Ioanei, fiica sa cea mare

Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare. Ea este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009. În același dosar, Elena Udrea, ex-ministru al Turismului, a primit o condamnare de 8 ani de închisoare cu executare (instigare la luare de mită şi spălare a banilor).

Decizia nu este una definitivă, avocații părților făcând deja recurs.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO O descoperire în Scoția ar putea elucida unul dintre cele mai mari mistere ale...
'Ăla-i amantul tău?' Ilie Năstase și Ioana, mega-scandal în fața blocului: 'Te-am văzut'😱
Cine moștenește averea uluitoare a lui Alain Delon. Actorul pasionat de sport a stabilit clar...
Alain Delon, biografia necenzurată a starului francez. Sex-simbolul anilor '60, „stăpânit de pofta banilor și...
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Răspunsul lui David Popovici pentru Marcel e viral: 'Medalionur de AUR 😂
Total schimbată! Cum arată ACUM Kate la câteva luni de când a fost diagnosticată cu...
Subiectele la Română, Bac 2024, sesiunea de toamnă, publicate azi pe EDU.RO
18 august 2024, ziua în care o legendă s-a ridicat la ceruri. Alain Delon a...
Un tată și-a salvat fiica din râul Timiș, dar a plătit cu propria viață. Medicii...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Scade valabilitatea permisului auto? Guvernul a dat aviz pozitiv acestei legi
Preşedintele din Belarus anunţă că o treime din armată a fost trimisă la graniţa cu...
Viața de FILM a lui Alain Delon! A trăit printre gangsteri și prostituate
Maestrul ne-a părăsit. Românii își iau adio de la marele actor. Nu te vom uita!
Rețetă surprinzătoare. Gustare delicioasă din semințele de pepene
Descoperirea incredibilă făcută de un pompier din Bistrița-Năsăud. Cum a putut găsi o icoană a...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Ce spune Adriana Bahmuțeanu despre condițiile din fosta ei căsnicie și care sunt lucrurile pe...
Un an de la accidentul din 2 Mai! Ce schimbări s-au făcut în sistemul judiciar...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea îl întreabă pe Bulă: -Bulă, ce ne dă porcul?
Seceta din Africa a făcut ravagii. Aproape 70 de milioane de oameni au nevoie de...